Dulcegariile condimenteaza relatia?  
 

Dulcegariile condimenteaza relatia?

Penumbra, lumanari parfumate la lumina carora corpurile se vad atat de frumoase, petale de trandafir presarate pe jos?iata cateva din momentele pe care femeile le gasesc atat de romantice.

Exista barbati care se descurca de minune la acest capitol si care reusesc, fara mari eforturi (aparente) sa faca surprize si mici gesturi romantice care sa le incante pe femeile care le stau alaturi.

Dar marea lor majoritate, odata aflati intr-o relatie stabila, uita de micile gesturi prin care si-au cucerit iubitele si incep sa strambe din nas la orice tentativa a femeii de langa ei de a le crea momente romantice.

Imi amintesc si acum o intamplare din primele mele zile intr-o redactie de stiri, la sfarsitul primului an de facultate. In acea dimineata a sunat telefonul si unul dintre reporteri a raspuns. Eram cu totii adunati si, vazand ca el asculta fara sa spuna nimic, ne-am inchipuit ca se intamplase ceva. Am tacut cu totii. Abia atunci am facut legatura cu costumul lui -acelasi din ziua precedenta- si ne-am dat seama ca iubita ii dedicase o melodie. Explozia de ras care a urmat ne-a tinut ceva. Cei doi sunt casatoriti acum, si nu cred ca se mai ocupa cu asa ceva…din pacate.

Psihologul Elisabeta Ilie spune: "Barbatii, in ciuda faptului ca reprezinta sexul puternic, sunt si ei destul de sensibili, capabili sa se bucure de lucrurile frumoase din jurul lor si de bucuria partenerului.

De regula, barbatii apeleaza la aceste gesturi, din categoria „dulcegarii” in perioada de „cucerire a partenerei”. Partea buna este faptul ca imaginatia, creativitatea barbatului in aceasta perioada este foarte mare. Femeile sunt foarte receptive la gesturile frumoase, calde, surprize...Barbatul, uita in timp, faptul ca pe femeia pe care o are langa el a "convins-o" si datorita modului sau de cucerire, din care fac parte, inevitabil, si dulcegariile."

Cu siguranta, atunci cand uitam sa lasam biletele, atunci cand nu avem timp nici macar sa mancam, daramite sa compunem sms-uri obraznice…credem ca avem mereu o scuza…timpul. Atunci cand relatia incepe sa scartaie, sau -la fel de trist- se raceste pur si simplu, nu mai avem unde sa cautam scuze.

O confirma si spusele psihologului de la Cabinetul Individual Elisabeta Ilie: " Din pacate, pe masura ce relatia se cimenteaza, barbatul renunta treptat la aceste lucruri frumoase (dulcegarii), pe care femeile le adora. Femeia vrea sa simta cat mai mult timp prezenta barbatului de care s-a indragostit (cu dulcegarii si gesturi romantice incluse)."

Atinge-i coarda sensibila

Imi dau seama ca trebuie sa gasesti un fel in care sa il "scoti la lumina" pe omul de care te-ai indragostit. Am cerut ajutorul psihologului, care ne spune felul in care barbatii reactioneaza la aceste gesturi: "In mod sigur se bucura de aceste gesturi. Barbatii nu sunt insensibili, se bucura de momentele frumoase. Ceea ce nu trebuie sa uitam este faptul ca barbatii sunt mai putin siroposi, sunt mai pragamtici si trebuie sa fie invatati continuu sa intretina relatia cu momente de genul asta. Cum putem face asta? Barbatul trebuie sa stie cat de bine se simte femeia in momentul in care barbatul apeleaza la gesturi de genul asta."

Sfatul Elisabetei Ilie este sa accentuam felul in care ne simtim atunci cand el face cel mai mic gest si sa ii spunem, de fiecare data, cat de mult conteaza pentru noi fiecare gest pe care el il face pentru tine.

Si da, in unele zile (si daca aveti masina) este romantic si simplul fapt ca se duce sa dea drumul la motor inainte ca tu sa iesi din casa.

Chiar il irita gesturile romantice?

Mergand pe principiul folosirii micilor condimente in relatie, am vrut sa stiu daca sufera, cu adevarat, barbatii de arsuri gastrice de la prea multe condimente folosite in relatia de cuplu. Sau, poate....de un exces de zahar in sange de la prea multe "dulcegarii"? Psihologul Elisabeta Ilie precizeaza: "Ca orice lucru, daca este in exces irita. Si nu doar atunci. Trebuie sa apreciem originalitatea fiecarui barbat si modul sau unic de a oferi „dulcegarii”. Barbatul poate deveni iritat in momentul in care il comparam cu un fost partener, cu partenerul prietenei...Nu putem sa le cerem barbatilor sa ofere acelasi tip de gesturi frumoase."

Placerile vietii sunt marunte

Cand ar trebui sa apelam la gesturi? Conteaza felul in care le primeste partenerul? Au ele un aport real la relatia noastra? Psihologul Elisabeta Ilie ne spune care este parerea ei: "Da. Sa nu uitam ca viata este alcatuita din lucruri marunte. Rolul acestor gesturi este de a mentine o atmosfera frumoasa in relatie.

Daca apelam la ele doar la inceput – inceputul devine trecut in scurt timp, iar partenerii nu fac altceva decat sa ramana cu gandul acolo si sa continue relatia frustrati.

Daca apelam la ele doar atunci cand e partenerul suparat, acesta va asocia dulcegariile si gesturile romantice cu certurile si conflictele din cuplu – nu se va bucura de ele." Psihologul Elisabeta Ilie va sfatuieste sa nu faceti aceasta greseala si sa nu cadeti in capcana "falsei" impacari.

Atat barbatii cat si femeile se bucura de aceste gesturi, ele ar fi bine sa fie facute de amandoi in egala masura si mai mult decat atat fiecare partener trebuie sa il incurajeze pe calalalt sa le faca.

Implicati in relatii, barbatii, dar si femeile, uita de multe ori ca nimic nu e garantat si ca iubirea trebuie intretinuta mereu, nu la ore fixe si nu cu program fix. Daca am aprinde in fiecare seara de dragoste lumanari parfumate, daca am lasa biletele in fiecare buzunar tot timpul….aceste gesturi s-ar perima, ar ajunge sa reprezinte o normalitate. Si cine mai simte gustul picant daca mananca picant in fiecare zi?

Sursa online Feminis: Dulcegariile condimenteaza relatia?

<< inapoi

 
 
     
Toate drepturile rezervate www.elpsi.ro
Webdesign www.xtrem-division.ro
ClickLink.ro Medicina INFOS.RO - DIRECTOR WEB Smarty Web Director Total Top Director web